Guvernul va sprijini localităţile încălzite pe bază de cărbune, păcură sau biomasă

Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, instituirea unui program de sprijin pentru unităţile administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt funcţionale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă.

„Am iniţiat acest act normativ pentru a ne asigură că, în iarna care vine, populaţia, spitalele, unităţile de învăţământ şi celelalte instituţii publice vor beneficia de încălzire, în contextul în care, la nivel internaţional, au crescut preţurile atât la energie electrică şi gaze naturale, cât şi la alţi combustibili utilizaţi pentru producerea de energie termică“, a precizat ministrul Cseke Attila.

În baza estimărilor furnizate de autorităţile publice locale pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sisteme centralizate şi pentru stabilirea unui tratament egal între operatorii care produc energia termică pe bază de gaze naturale cu cei care utilizează cărbune, păcură sau biomasă, bugetul propus este de 250 de milioane de lei.

Ministerul Dezvoltării va deconta, în limita sumelor alocate din bugetul de stat în acest scop, unităţilor administrativ-teritoriale, în ordinea solicitărilor, până la 50% din suma facturată pentru achiziţia de cărbune, păcură sau biomasă (inclusiv TVA), realizată în perioada octombrie 2022 – martie 2023 de către producătorul de energie termică.

În vederea asigurării finanţării proporţio-nal cu nevoia lunară de combustibili pentru producerea energiei termice pentru perioada octombrie 2022 – martie 2023, solicitanţii vor transmite la MDLPA, odată cu prima cerere, şi informaţii privind cantităţile lunare estimate de combustibil utilizat, precum şi valorile estimate aferente acestor cantităţi.

În funcţie de disponibilităţile financiare aflate în bugetul MDLPA şi pentru a asigura o alocare proporţională tuturor beneficiarilor, sumele solicitate se vor aloca prin ordin de mi-nistru, inclusiv în tranşe, astfel încât să se asi-gure o finanţare lunară a tuturor beneficiarilor.

Ministrul dezvoltării a reamintit că, pentru sezonul rece 2021-2022, ministerul a virat 360,9 milioane de lei către autorităţile locale la nivelul cărora funcţionează sisteme centralizate de alimentare cu energie termică, pentru achiziţia de combustibil, gaze naturale sau păcură. După finalizarea acestui program, au intrat în vigoare prevederile OUG 27/2022, care plafonează preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale la 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru producătorii de energie termică. Astfel, în sezonul rece 2022-2023, Ministerul Dezvoltării asigură sprijin în acest an loca-lităţilor care au sisteme de alimentare centra-lizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă. 16 unităţi administrativ-teritoriale sunt potenţiali beneficiari ai acestui program.


Lasă un răspuns