Ieri a fost organizat Seminarul DGASPC Argeş – „NU abuzului – DA drepturilor copilului“

Zeci de asistenţi sociali din primăriile judeţului Argeş, specialişti în domeniul protecţiei sociale, parlamentari, şefi de instituţii publice, Avocatul Poporului au fost prezenţi ieri la seminarul cu tema „NU abuzului – DA drepturilor copilului“, ajuns la cea de a XI-a ediţie, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în colaborare cu Consiliul Judeţean Argeş, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR)- Sucursala Argeş, Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative (FICE), Secţiunea România şi Asociaţia „Universul Copiilor Speciali“.

La eveniment au participat, în calitate de invitaţi, Adrian Dumitru Bughiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, de-putaţii Nicolae Georgescu şi Nicolae Pavelescu, membru în Comisia parlamentară pentru muncă şi protecţie socială, Sorina Honţaru, director DSP Argeş şi Dumitru Tudosoiu, inspector ge-neral şcolar.

Conform datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în judeţul Argeş sunt 1884 de copii care au cel puţin unul din cei doi părinţi sau chiar ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Majoritatea acestor copii, 1773, sunt în grija rudelor până la gradul IV, fără a fi necesare măsuri de protecţie, iar 111 copii se află sub diferite forme de protecţie socială – Asistenţi maternali profesionişti, Centre de plasament sau la alte persoane din familie.

Seminarul a fost prilejuit de marcarea zilelor de 19 noiembrie- Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor şi 20 noiembrie- Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.

  Agenda evenimentului a cuprins teme de actualitate, cum ar fi: „Prevenirea şi combaterea violenţei domestice- premisă a dezvoltării armonioase a copilului“, „19 zile de activism. Prevenirea abuzului şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor“,  „Colaborarea interinstituţională în soluţionarea cazurilor de abuz, neglijare, tra-fic, migraţie şi repatrieri“, „Prevenirea delincvenţei juvenile“, „Abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului, abordare din punct de vedere juridic, prin prisma Poliţiei Române“, „Clarificări conceptuale despre prevenirea victimizării copiilor“, „Mecanismul naţio-nal de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane“, „Codul de bună practică al asistentului social“, „Perspective asupra sistemului serviciilor de asistenţă socială din comunităţile locale“, „Viaţa independentă şi integrarea în comunitate a tinerilor din sistemul de protecţie specială, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi“ etc.

„Vă transmit salutul C.J. Argeş şi al dlui preşedinte Ion Mînzînă. După doi ani de pauză, încet – încet lucrurile revin la normal şi în această zonă. Consiliul Judeţean Argeş a fost, este şi cu siguranţă va rămâne un partener tradiţional, dincolo de sfera de coordonare, tocmai pentru că activităţile care sunt derulate aici sunt activităţi de interes nu doar local sau zonal, ci şi naţional. Tot timpul veţi avea în noi un partener, un punct de sprijin şi cu siguranţă ne dorim să fim parte şi la proiectele viitoare“ – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreşedinte C.J. Argeş. 

„Trebuie să recunosc că oricare dintre noi, cei care la un moment dat în viaţă am lucrat în slujba copiilor, suntem bucuroşi să participăm la un astfel de eveniment şi cred că este mai mult decât o bună experienţă, o bună practică, pentru că ne însuşim pro-blemele cu care dvs. vă confruntaţi şi pe care încercaţi să le rezolvaţi, spre binele copiilor. Atunci când discutăm de educaţia copiilor, şi mai ales de educaţia copiilor aflaţi în situaţie de risc, este mai importantă prevenţia decât reacţia ulterioară. La nivel organizatoric sunt două componente care au un impact major asupra activităţii dvs., pe de o parte autoritatea locală, şi prin autoritate locală înţelegem contribuţia şi rolul C.J. şi implicit al autorităţilor locale propriu zise, şi mă refer aici la Primării, şi activitatea guvernamentală. În felul acesta ne gândim la ce face Guvernul pentru zona dvs. de acţiune şi de activitate. În ultima perioadă, de când avem un minister dedicat al Familiei, şi de când în fruntea acestui minister avem un ministru care se preocupă cu foarte multă empatie de situaţia copiilor, aţi observat, în mod direct, cum lucrurile s-au îmbunătăţit. Dacă ne referim numai la creşterea sumelor alocate pentru copii aflaţi în plasament material sau pentru copii aflaţi în sistemul de învăţământ până la vârsta de 26 de ani. Am postat un material legat de aceste creşteri şi am constatat, cu surprindere, multe reacţii negative, comentarii de genul << de ce le dăm, cât le mai dăm>>. Dumneavoastră trebui să transmiteţi societăţii că este extrem de important ca aceşti copii să fie ajutaţi acum, când au nevoie! „ – Nicolae Georgescu, deputat.

„Vă felicit că sunteţi astăzi aici. Vă doresc tot binele din lume, mai ales copiilor. În mine aveţi un partener, iar ca membru al Comisiei de muncă propunerile legislative venite din partea dvs. ajung şi la această comisie, propuneri pe care le-am susţinut întotdeauna“ – Nicolae Pavelescu, deputat.

„Vă felicit pentru activitatea pe care o desfăşuraţi. Aveţi o activitatea destul de grea. Dvs. sunteţi cei care contribuiţi la formarea acestor copii pentru a fi redaţi societăţii. Contează foarte mult cât de repede se asigură această asistenţă. Vă felicit pentru obiectivul general, acela de creştere a calităţii sistemului de asistenţă socială. Este foarte important pentru noi, ca societate, să ne creştem copii într-un mediu calm, într-un mediu familial, cât mai aproape de cel normal pentru că ei sunt viitorul nostru şi trebuie să fie sănătoşi fizic şi mental. „ – Sorina Honţaru, director DSP Argeş.

„Cât despre educaţie şi implicaţiile educaţiei este mult de spus. Vă pot spune o chestiune pe am trăit-o pe propria piele. Odată cu modificarea legii educaţiei, cu integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă am constatat multe lucruri. Am constatat că şcoala nu este pregătită pentru această integrare, şi vă vorbeşte un cadru didactic cu peste 20 de ani vechime. Am constatat că eu nu sunt pregătit pe un program adaptat cu copii în funcţie de nevoia pe care o au, de diagnostic, de cerinţele din acel certificat emis de specialişti. Am constatat că în societatea românească sunt multe probleme. Prin încadrarea lor în şcoală, prin CJRAE, ne dorim să asi-gurăm un cadru potrivit. Nu ştiu dacă reuşim întotdeauna, din mai multe motive, legislative, dar din alte cauze care ţin chiar şi de noi. În baza parteneriatului dintre noi trebuie să ne întâlnim, să facem o strategie care să ne ajute în munca noastră, şi pe care să o înaintăm colegilor parlamentari pentru a susţine modificările legislative de care avem nevoie. Cred că numai colaborând putem face mai mult“ – Dumitru Tudosoiu, inspector general şcolar ISJ Argeş.

Lasă un răspuns