Patru kilometri de drum judeţean modernizaţi în comuna Recea

Recepţia lucrărilor de asfaltare a DJ 504 limita jud. Teleorman – Popeşti – Izvoru – Recea – Cornăţel – Vulpeşti (DN 65A) a avut loc la mijlocul lunii octombrie. În cadrul proiectului au fost reabilitaţi aproximativ 26 km de drum judeţean. Primarul comunei Recea, Doru Dragu, s-a arătat mulţumit de investiţia derulată pe raza comunei, însă a avut şi o rugăminte la adresa conducerii Consiliului Judeţean Argeş.
„Cetăţenii din comună sunt foarte mulţumiţi de ceea ce s-a realizat, inclusiv de trotuarele care sunt asfaltate, pentru că înainte nu aveam aşa ceva. Au podeţe la fiecare poartă, la firmele care au solicitat au fost făcute rigole carosabile, au fost făcute intrări pentru autoturisme sau utilaje agricole. Am rugămintea ca pe viitor conducerea Consiliului Judeţean să aibă în vedere şi modernizarea altor drumuri judeţene care trec prin comuna Recea. Mă refer aici la Recea-Negraşi, Recea-Ungheni. Sunt drumuri de care au nevoie toţi cetăţenii din sudul judeţului.“
Comuna Recea va beneficia de finanţare pentru nu mai puţin de cinci pe Componenta 10 a PNNR: modernizarea şi extinderea sistemului de monitorizare şi supraveghere video a spa-ţiului public, realizarea unei platforme digitale de date accesibilă publicului, reabilitarea energetică a Şcolii Goleasca şi a Grădiniţelor Nr. 1 şi Nr. 2.