CJ AArgeș a semnat un nou contract finanțat din fonduri europene

Conducerea Consiliului Județean Argeș a semnat, zilele acestea, un nou contract de finanțare cu fonduri europene.

            Valoarea totală a proiectului „Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș” este de 1.666.000,00 lei cu TVA, din care 1.388.349,08 lei cu TVA cheltuieli eligibile și  277.650,92 lei cu TVA cheltuieli neeligibile, iar perioada de implementare este de 36 de luni. 

            La nivel național au fost finanțate 5 documentații de amenajare a teritoriului: Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Alba, Mehedinți. 

Proiectul “Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș” va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării socio-economice a judeţului, deoarece reprezintă documentul de referință care va sta la baza investițiilor viitoare în infrastructura și serviciile publice și private necesare ridicării nivelului de atractivitate a județului, creșterii calității vieții în zonele urbane și rurale, dezvoltării capitalului economic și uman, a accesibilității și conectivității la rețele de transport și energie, protejării valorilor cadrului natural și a patrimoniului cultural în judeţ.

Elaborarea și transpunerea în format GIS a P.A.T.J. Argeș va asigura suportul informaţional necesar adoptării unor decizii fundamentate cu privire la limitele unităţilor administrative-teritoriale, infrastructura de interes public, situaţii de urgenţă, urbanism şi amenajarea teritoriului, protecţia mediului, prevenirea dezastrelor naturale. (GIS – Sistem Informațional Geografic – este cadrul care permite culegerea, gestionarea și analiza datelor/ reprezintă ansamblul tehnicilor moderne care se ocupă cu prelucrarea și analiza datelor în timp și spațiu. În urma procesării acestor date, se obțin hărțile statice sau dinamice.) 

Documentaţia va integra suprafeţele cu regim special de protecție, zone sensibile din punctul de vedere al biodiversității (rețeaua de arii protejate Natura 2000, siturile naturale înscrise pe Lista patrimoniului mondial UNESCO și principalele zone de biodiversitate, precum și alte zone protejate etc). 

Beneficiile realizării proiectului vizează următoarele aspecte:  

– îmbunătăţirea accesibilităţii în judeţ și modernizarea drumurilor judeţene şi comunale;  

– dezvoltarea turismului;  

– dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului înconjurător; 

– protecția patrimoniului construit și a peisajului cultural; 

– stimularea mediului de afaceri;  

– îmbunătăţirea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii de către Consiliul Judeţean Argeș, cu privire la: avizarea/aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism (emiterea Avizului de oportunitate şi a Avizului Arhitectului-şef; emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizațiilor de construire).  

Elaborarea și transpunerea în format GIS a P.A.T.J. va ține cont de următoarele:  

  • Corelarea propunerilor P.A.T.J. cu prevederile secțiunilor Planului de amenajare a teritoriului național P.A.T.N., ale altor planuri de amenajare a teritoriului: ale planurilor urbanistice generale și zonale, precum și cu studiile privind obiectivele de investiții cu impact major asupra teritoriului; 
  • Corelarea propunerilor P.A.T.J. cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Argeș pentru perioada 2021-2027; 
  •  Preluarea în documentația P.A.T.J. Argeș a Master Planului General de Transport al României a obiectivelor de investiții cu impact major asupra teritoriului județului Argeș;  
    Proiectul Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș, C10-I4-84, estefinanțat prin PNRR/2022/C10, Runda 1 aferentă Componentei 10 – Fondul local, Operațiunea I4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului. 

Lasă un răspuns