Clinica MD Dental, garanţia zâmbetului perfect!

Am poposit din nou în clinica MD Dental, unde am dialogat cu medicul Mircea Dinţă. Acesta ne-a vorbit despre avantajele tehnologiei de ultimă oră de care dispune clinica şi despre avantajele utilizării faţetelor dentare.
3 Ce ne puteţi spune despre tehnologia pe care o utilizaţi în această clinică şi ce avantaje au pacienţii care trec pragul cli-nicii?
În această clinică utilizăm tehnologie de ultimă generaţie. Avem microscopul dentar, care este folosit la ora actuală la nivel internaţional. Putem spune că ramura este mai nouă şi se numeşte microscopie dentară. Cu ajutorul acestui microscop reuşim să realizăm manoperele mult mai precis ceea ce prezintă o calitate sporită şi un avantaj în timp, în cazul manoperelor efectuate. De asemenea avem şi scannerul dentar care ne permite să lucrăm cu orice laborator din această lume. Cu ajutorul scannerului dentar, noi reuşim după prepararea unui dinte să realizăm coroane, mult mai precis, fără greşeli sau interpretări în ceea ce înseamnă manopera noastră de medici stomatologi. Revenind la microscopul dentar, acesta ne permite să rea-lizăm igienizări, obturaţii cât şi prepararea dinţilor la microscop. Precizia este una superioară. Una este să vedem un dinte de 10 ori mai mare, alta este să îl tratăm cu ochiul liber. De aceea consider că această tehnologie este un mare avantaj pentru pacienţii noştri.
3 Ce proceduri efectuaţi în această clinică?
Eu efectuez proceduri de igienizări dentare, obturaţii sub microscop, tratamente de canal sau scoaterea nervilor din dinţi, de asemenea şi retratamente de canal. Cu ajutorul meu şi a microscopului dentar reuşim să le conservăm dinţii pacienţilor noştri cât mai mult timp pe arcadă.


3 Cât de mult vă ajută tehnologia?
Mă ajută foarte mult. Faţă de vremea în care lucram fără acest microscop dentar este o îmbunătăţire atât pentru mine, din punct de vedere ergonomic, spatele meu fiind protejat în acest moment, dar şi pentru pacient pentru că văd mult mai bine ceea ce fac şi drept urmare calitatea actului medical este net superioară.
3 Ne puteţi oferi câteva exemple de rezultate spectaculoase pe care dumnea-voastră le-aţi obţinut în calitate de medic în această clinică?
Da, pot veni cu exemple foarte frumoase. Vă pot exemplifica faţetele dentare, care cu ajutorul scannerului dentar, noi reuşim să prezentăm forma finală a potenţialelor faţete sau a zâmbetului, exact cum îşi doreşte pacientul, asta pentru ca el să fie din start informat şi să ne valideze forma pe care şi-o doreşte, astfel încât să putem obţine un rezultat mult mai predictibil. După ce pacientul şi-a ales rezultatul, noi ne apucăm să preparăm dinţii. Cu ajutorul microscopului, în timp real poate să vadă pe monitor tot ceea ce i se lucrează. În acest mod totul este transparent.
3 În ce situaţii se recomandă faţetele dentare şi cum se schimbă viaţa pacientului după aceea?
Faţetele dentare sunt recomandate pacienţilor care prezintă obturaţii sau plombe pe grup frontal, foarte întinse, care prezintă un risc major de fracturare a dintelui. Atunci este recomandată recurgerea la estetică dentară. Se aplică nişte mase ceramice foarte fi-nuţe cu dimensiuni pornind de la 0,3 mm până la grosimea dorită, în funcţie de rezulta-tul estetic pe care pacientul ar dori să îl poarte. Vreau să subliniez că majoritatea pacienţilor ne-au transmis că viaţa lor s-a schimbat în bine pentru că au mult mai multă încredere. Să înţelegem că zâmbetul este un accesoriu pe care îl folosim zilnic.


