Tânăr BĂTUT şi TÂLHĂRIT pe o stradă din Piteşti

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, și au reținut un tânăr de 20 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 31 octombrie, în timp ce se afla pe strada Carpați din municipiul Pitești, cel în cauză ar fi deposedat un tânăr de 19 ani, prin acte de violență, de un telefon mobil.

Miercuri, tânărul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat pe raza localității Albota și condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura