Vremea azi, 23 decembrie. Temperaturile ajung la 13 grade Celsius

Vineri apar câteva ploi slabe în vestul, nordul şi în centrul ţării, iar în sud şi în est avem ceață dimineaţa şi poate un pic de soare mai târziu.
Temperaturile pornesc de la 2-3 grade în zonele cu ceață persistentă şi ajung la 13 grade în vestul ţării şi în dealurile sudice.
În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme închisă, ceaţă la începutul zilei şi 8-9 grade după prânz. Acolo unde ceaţa durează mai multe ore sau avem nebulozitate joasă, temperaturile nu ajung la valorile prognozate.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem atmosferă apăsătoare, mulţi nori şi ceaţă în prima parte a zilei. În unele zone apare puţin şi soarele, iar maximele ajung pe la 8 grade. În rest o să fie mai frig şi se vor înregistra cel mult 4-5 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina găsim vreme schimbătoare, condiţii de ceaţă dimineaţa şi un pic de soare mai târziu. S-ar putea să picure, mai ales după lăsarea nopţii, dar se face mult mai cald decât în mod obişnuit. Maximele ajung pe la 10-11 grade, iar minimele vor fi de 2-3 grade.
Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem vreme caldă pentru acest moment al anului. Temperaturile urcă până la 7-8 grade, dar va fi cam înnorat şi o să plouă slab în unele zone. Ploile se extind însă pe timpul nopţii.
În vestul ţării se încălzeşte faţă de joi şi se ating 10-11 grade. Atmosfera se menţine închisă şi o să plouă, în special după lăsarea nopţii. Minimele ajung pe la 4-5 grade – valori neobişnuit de mari pentru o noapte de decembrie.
Şi în Transilvania va fi mai cald decât în mod obişnuit. Vom avea însă o zi cam mohorâtă, poate şi câteva ploi slabe şi un vânt intens la munte, la altitudini mari. La Miercurea Ciuc vor fi 6 grade pe la amiază şi 2 grade în noaptea următoare.
În Oltenia, vremea se încălzeşte simţitor, asta dacă se risipeşte ceața de la câmpie. În acest caz, apare soarele şi temperaturile ajung la valori foarte ridicate pentru dată din calendar, în jur de 12-13 grade.
Şi în ţinuturile sudice s-ar putea să avem o zi plăcută şi neobişnuit de caldă, cu până la 13 grade în dealurile Munteniei. Depinde însă de plafonul jos de nori sau de ceaţă, care poate să dureze în unele zone.

