Piteştenii sunt somaţi să îşi plătească taxele pentru locurile de veci

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Conducerea Administraţiei Domeniului Public Piteşti informează deţinătorii locurilor de înhumare din cimitirele municipale „Sf. Gheorghe“, „Prundu“ şi „Găvana“ că sunt aşteptaţi, până la data de 20 decembrie 2023, la sediile administraţiilor cimitirelor „Sf.Gheorghe“ şi „Prundu“, de luni până vineri, între orele 08:00 – 15:00, în vederea achitării taxei de întreţinere pentru anul în curs, precum şi a eventualelor restanţe. În funcţie de data ultimei plăţi efectuate, există şi eventualitatea unor majorări de întârziere, în cuantumul prevăzut de actele normative în vigoare pentru creanţe ale bugetului local.

Începând cu 1 ianuarie 2023, tariful de întreţinere se ridică la 6 lei/mp/an, conform H.C.L. nr. 576/2022. Până la data de 20 decembrie a anului curent, nu se calculează majorări de întârziere pentru taxele datorate pe anul 2023.

Menţionăm că, pentru cimitirele „Găvana“ şi „Sf.Gheorghe“, tarifele prevăzute în H.C.L. 576/2022 şi H.C.L.nr. 405/2017 se încasează la sediul administraţiei cimitirului „Sf. Gheorghe“, din strada Nicolae Dobrin nr. 3, şi în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, între orele 08:00 – 12:00.

Relaţii la telefoanele:

0248/634551 – Administraţia Cimitirului „Sf. Gheorghe“;

0248/615181 – Administraţia Cimitirului „Prundu“.

Taxa de întreţinere pentru locul de veci se poate achita şi online, din 25 iulie 2022 fiind disponibil serviciul de plată electronică a tarifului de întreţinere pentru locurile de veci, prin crearea unui cont online, iar ulterior, prin autentificare, pe platforma http://www.adp-pitesti.ro secţiunea servicii online taxe şi impozite cimitir.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura