E oficial! Transportul metropolitan se extinde într-o nouă comună din Argeș!

Transportul metropolitan se extinde și în comuna Moșoaia, potrivit unei hotărâri prin care consilieri locali au votat în unanimitate aderarea localității la ADI Transport Pitești.
„Proiectul extinderii transportului metropolitan în comuna Moșoaia a fost votat în unanimitate de consilierii locali. Cel mai probabil din toamna acestui an, după demararea licitației pentru extinderea parcului auto, autobuzele Publitrans vor circula și în comuna noastră” a declarat în exclusivitate pentru Obiectiv de Argeș Mihai Vătafu, consilier local USR.
După adoptatea proiectului de către Consiliul Local Moșoaia, hotărârea va ajunge pe masa decidenților ADI Transport Pitești, moment în care se vor stabili traseele și orarul de funcționare.
Vă reamintim că în acest moment autobuzele Publitrans circulă în Pitești, Bradu, Bascov, Mărăcineni, Oraja, iar de la 1 iulie vor deservi și orașul Ștefănești.


