Conf. dr. Adrian Tase: „Micile secrete ale antivacciniştilor“

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Renumitul medic cardiolog Adrian Tase ne propune o analiză extrem de interesantă a curentului antivaccinist care a prins viaţă cu prilejul pandemiei de COVID. Acesta prezintă un istoric foarte bine documentat a tot ceea ce înseamnă acest val de opinii, dar atrage atenţia asupra faptului că de fiecare trebuie să ne informăm din surse sigure pentru a înlătura orice fel de suspiciune.

„De mai bine de doi ani, ne confruntăm cu unele suspiciuni în legătură cu vaccinul anti-Covid, idei care împânzesc mass-media şi reţelele de socializare.

Din perspectiva istorică, fenomenul antivaccinal este nou. La precedentele pandemii care au avut loc la fiecare sută de ani, oamenii de ştiinţă nu au dispus de facilităţile tehnologice de a elabora vaccinul specific. Unde nu e vaccin, nu e nici loc de contestare. De altfel, gripa spaniolă a ucis în anii 1918-1920 la nivel mondial de zece ori mai mulţi oameni decât Covid, lipsa vaccinului fiind o cauză evidentă.

Din perspectiva geopolitică, datorită democratizării planetei, libertatea de expresie permite oricui să-şi răspândească ideile. Iar în cadrul unei societăţi, există întotdeauna „opozanţi de meserie“ care folosesc orice prilej pentru a se face auziţi.

Un prim secret al antivacciniştilor este că folosesc modelul antagonic putere-opoziţie pentru a încerca să contracareze un principiu oficial al medicinei.

Un alt artificiu tehnic pe care îl utilizează contestatarii imunizării medicale este torturarea datelor statistice. Reacţiile adverse la vaccinurile anti-Covid reprezintă, din punct de vedere statistic, mai puţin de o miime de procent. Agenţii anti-vaccin analizează aceste cazuri rarisime şi le prezintă publicului ca şi când ar reprezenta o majoritate. Adică fac din ţânţar armăsar.

O altă metodă de a crea confuzie constă în amestecarea efectelor distrugătoare ale bolii Covid-19 cu pretinse efecte similare ale vaccinului. Sindromul post-Covid este o realitate demonstrată pentru sistemele nervos central, respirator, cardiovascular, renal, digestiv, metabolic, etc., pentru că virusul corona poate rămâne cantonat în organism timp îndelungat, ca de altfel şi virusurile herpes sau HIV/SIDA. În contrast, vaccinurile utilizate în ţara noastră nu conţin coronavirus şi dispar din organism la câteva zile după ce şi-au îndeplinit misiunea de stimulare a imunităţii specifice.

Dezvoltarea fără precedent a mijloacelor de comunicare permite diseminarea rapidă a ideilor, progres utilizat din plin de contestării imunizării medicale. De asemenea, antivacciniştii au reuşit adeseori să-şi prezinte punctul de vedere într-un mod mai atractiv decât autorităţile sanitare. 

Capacitarea unor medici ca purtători de mesaj este un alt secret al antivacciniştilor. Cazurile sunt foarte rare, dar impactul asupra populaţiei este semnificativ. Respectarea sau renegarea publică a jurământului hipocratic este o problemă de conştiinţă profesională a fiecărui medic. 

În sfârşit, asistenţa acordată de profesioniştii unor sisteme de propagandă contribuie la amploarea acestui fenomen.

Analizând liderii de opinie ai curentului antivaccinist, constatăm că, o bună parte dintre ei sunt vaccinaţi, deci joacă un rol malefic în care îndeamnă oamenii să facă ceea ce ei înşişi nu au făcut. În schimb, alţii au aplicat pe propria piele principiile pe care le comunică. După demonstraţia din 2 octombrie 2021, s-au înregistrat decese şi spitalizări în rândul participanţilor.

Una peste alta, acest curent antivaccinist este o realitate pandemică într-o lume democratică. Important este ca vocea autorităţilor sanitare să fie mai sonoră, iar fiecare dintre noi să judecăm corect mesajele primite“, transmite renumitul medic cardiolog, Adrian Tase.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura