La Biblioteca Judeţeană, eveniment în memoria lui Dinicu Golescu

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Marţi, într-un proiect comun, Biblioteca Judeţeană Argeş Dinicu Golescu şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti au evocat figura marelui boier şi cărturar Dinicu Golescu.

Născut la 7 februarie 1777 la Bucureşti, Dinicu Golescu a fost un boier şi cărturar român, fiu al marelui ban din Ţara Românească Radu Golescu şi al Zoiţei Florescu şi este poate cel mai iubit dintre membrii marii familii a boierilor Goleşti.

Filantrop, iluminist, Dinicu Golescu a deţinut funcţii importante în Ţara Românească, însă moştenirea sa este una mult mai preţioasă datorită direcţiilor pe care le-a dat.

A fost unul dintre întemeietorii învăţământului românesc, un promotor al emancipării femeilor, deschizând la Goleşti prima „şcoală slobodă“, acolo unde fetele şi băieţii – indife-rent de statutul social al familiilor lor – învăţau pe cheltuiala boierului.

Tot el a lansat ideea că soluţia pentru un trai mai bun este orientarea către Occident, către ideile care guvernau statele din Vest, dar şi către educaţia de acolo.

Este cel care, aşa cum a explicat şi Iustin Dejanu, managerul Muzeului Goleşti, a lansat moda în clasa înstărită a vremii de a trimite copiii la educaţie la şcolile din Occident, după o călătorie prin mai multe ţări care s-a concretizat în „Însemnare a călătoriei mele“. Tot el a lansat şi moda vestimentară vestică şi, prin demersurile făcute, a făcut posibilă trecerea la scrierile în limba latină.

Mai multe detalii le-au fost oferite elevilor veniţi la acest eveniment de către cercetătorii de la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.

La rândul său, managerul Mihaela Voinicu, le-a lansat tinerilor invitaţia de a vedea o serie de cărţi scrise de Dinicu Golescu păstrate în colecţia de ediţii speciale a Bibliotecii Judeţene care îi şi poartă numele marelui istoric şi cărturar.


Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura