Conf.dr. Adrian Tase: „Cutremurul – o ameninţare majoră pentru viaţă“

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Întreaga omenire priveşte cu spaimă la imaginile difuzate în fiecare seară la principalele grupaje de ştiri privind situaţia din Turcia şi Siria. Imaginile din Turcia sunt mai accesibile, în Siria tabloul fiind mai complicat din pricina situaţiei politice complicate, fiind anumite zone afectate de cutremur, dar care sunt controlate de către rebeli. Renumitul medic cardiolog, Adrian Tase a făcut o amplă analiză a acestui eveniment şi a venit şi a indicat principalele elemente care ne ameninţă viaţa în cazul unui seism major. Toate aceste date sunt atent prezentate de către medicul argeşean, în stilu-i caracteristic, fiind extrem de folositoare tuturor.

„Recentul seism de mare intensitate aduce pe tapet patologia specifică acestei calamităţi.

În Turcia sunt afectate zeci de mii de persoane, iar Siria, slăbită de îndelungatul şi sângerosul război civil, face faţă cu mare dificultate situaţiei de urgenţă extremă.

Operaţiunile de salvare sunt contracronometru şi sunt îngreunate de temperaturile scăzute, infrastructura precară, drumurile blocate şi replicile violente.

Evenimentul trist din proximitatea noastră ne oferă ocazia de a discuta despre câteva aspecte medicale care ameninţă viaţa: politrauma, lipsa de oxigen, lipsa acută de apă şi alimente, probleme de igienă a actelor fiziologice de eliminare a deşeurilor metabolice din corp, alterarea psihică prin panică şi disperare, ca şi sindromul de strivire.

În primul rând – politraumatismele. Atunci când un bloc cade cu totul, e greu să mai scape cineva fără fracturi, contuzii sau plăgi. Afectarea capului poate duce la comă, iar a picioarelor la imobilizare. Plus eventuale hemoragii.

În al doilea rând, pentru cei prinşi sub dărâmături, hipoxia produsă de aerul poluat cu praf de moloz, mai accentuată la început, poate fi fatală. Omul poate rezista fără oxigen doar câteva minute.

Apoi, lipsa de apă. Omul poate rezista fără apă doar câteva zile. Deshidratarea acută care urmează este adeseori letală.

Urmează lipsa alimentelor. Aici, problema nu este chiar atât de gravă, deoarece omul poate rezista fără mâncare circa două săptămâni.

O altă problemă majoră este reprezentată de dificultăţile de igienă, mai ales la excreţia deşeurilor metabolice din organism.

Tulburările psihice sunt legate de claustrofobie, panica generată de ţipetele victimelor, disperare.

Sindromul de strivire – crush syndrome, descris de chirurgul englez Bywaters, sau rabdomioliza traumatică, este o dramă medicală prin care leziunile muşchilor scheletici produc scurgerea de proteine în sânge cu blocaj renal şi stare de şoc cu prăbuşirea presiunii sanguine.

Un nou-născut a fost salvat de sub dărâmăturile unei case din Siria. Toată familia, inclusiv mama care a rămas legată de bebeluş prin cordonul ombilical, a murit. Fetiţa a fost botezată Miracol.

Va apărea, poate, şi un supravieţuitor la mai multe zile după seism, care va deveni erou naţional“, subliniază medicul cardiolog, Adrian Tase.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura