O nouă lege inițiată de Alina Gorghiu a fost adoptată în Parlament în sprijinul copiilor

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege entru modificarea şi completarea legii 135/2010 privind Codul de procedură penală. Iniţiativa legislativă asigură un cadru de audiere sigur pentru copil, persoană vătămată sau martor, fără a fi adusă vreo atingere integrităţii psiho-emoţionale a acestuia şi pentru a evita o posibilă retraumatizare a sa. Legea merge la promulgare.
„Audierea persoanei vătămate în vârstă de până la 14 ani are loc în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituţiei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabilit prin organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare.
Dacă persoanele prevăzute la alineatul de mai sus nu pot şi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, partea civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influenţa declaraţia minorului, audierea acestuia are loc în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exerciţiu, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabiliţi de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurii judiciare.
În cazul în care audierea persoanei vătămate minor vizează activitatea instituţiei căreia îi este încredinţat spre creştere şi educare, se înlocuieşte reprezentantul acestei instituţii cu reprezentantul autorităţii tutelare sau cu o rudă cu capacitate deplină de exerciţiu, precum şi cu un psiholog, stabiliţi de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare”, arată iniţiativa propunerea legisaltivă iniţiată de preşedinta interimară a Senatului, Alina Gorghiu.

