Preot din Argeş, ŞANTAJAT de o enoriaşă!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de șantaj, și au identificat și reținut o femeie de 51 de ani, din Băbana.

Din cercetări, s-a stabilit că în cursul lunii iulie 2022, femeia în cauză ar fi amenințat un preot cu privire la transmiterea în spațiul public a unor imagini cu caracter compromițător, în care persoana vătămată apărea împreună cu o altă femeie, dacă nu își va da demisia din funcția pe care o deținea.

Ulterior, amenințările au fost puse în aplicare, la scurt timp fiind publicate fotografiile în cauză.

 În ziua de 22 februarie a.c., cea în cauză a fost depistată și condusă la sediul poliției, unde, după administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Advertisement
Advertisement

Add a Comment

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura