Vești bune ! Începând din februarie 2023, copiii vor primi alocația mărită!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Majorare alocaţii 2023. Potrivit deciziei luate de coaliția de guvernare, începând din februarie 2023, copiii vor primi alocația mărită.

Alocaţii 2023. Din luna februarie, copiii vor primi alocații mai mari, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate în 2021. Sumele acordate lunar de stat vor crește pentru cei care au sub doi ani, respectiv trei, în caz de nevoi speciale, cei care au sub 18, dar și pentru cei care au peste 18 ani și studiază în mediul preuniversitar. Mai mult de atât, și studenții ar putea beneficia de un sprijin, mai mare decât o alocație.

  • 631 de lei  – pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);
  • 256 de lei  – pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);
  • 631 de lei  – pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani.

Alocaţii de stat pentru copii 2023. Valoare, acte necesare şi când intră banii pe card. Un nou an vine la pachet şi cu noi calcule pentru părinți. Dacă în luna ianuarie părinții au încasat pe alocațiile copiilor cu vârste între 2 și 18 ani suma de 243 de lei. Din februarie, alocaţia a crescut cu circa 10 procente. Pentru copiii de până la 2 ani, în schimb, majorarea anunțată pentru anul în curs este de 30 de lei.

Creșterea alocațiilor în 2023 este obligatorie, potrivit legislației în vigoare, și se realizează în funcţie de rata inflaţiei.

Inițial, Guvernul României a anunțat că, la începutul lui 2023, alocațiile vor fi indexate cu rata inflației înregistrată în anul 2021. Mai exact, alocaţiile urmau să fie majorate cu 5,5% sau aproximativ 12 RON pentru un copil care beneficiază de alocația standard de 243 de RON.

Totuși, într-un interviu acordat TVR, ministrul Muncii din România, Marius Budăi, a anunțat că alocațiile vor creste cu peste 10%. ”Vor creste alocațiile copiilor. Va fi o creștere un pic mai mare. Va crește de la 243 la 274 de lei (RON) și de la 600 de lei la 676 de lei (RON)”, a declarat ministrul.

Alocaţii 2023. „Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică”, se arată în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Alocația pentru copii în România se acordă lunar în baza cererii unuia dintre părinți și se achită până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Copii născuți în Republica Moldova, ai căror părinți dețin cetățenia română, pot primi şi ei alocația de stat. Pentru a putea beneficia, părinții trebuie să depună un dosar la Primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul în România.

O condiție obligatorie pentru a depune dosarul este ca părintele care solicită plata alocației să dețină buletin de identitate românesc și să fie transcris certificatul de naștere al copilului.

Advertisement
Advertisement

Add a Comment

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura