Gara Regală din Curtea de Argeş va fi reabilitată

Gara Regală din Curtea de Argeş, monument de arhitectură, va fi reabilitată cu de 8,74 milioane lei. Contractul pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a clădirii de călători a fost semnat marţi de SRCF Craiova şi reprezentanţii firmei care a câştigat licitaţia. Durata contractului este de 36 de luni, iar lucrările de reparaţii vor fi făcute doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizului emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Gara din Curtea de Argeş a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898, dată la care a avut loc punerea în circulaţie a căii ferate Piteşti-Curtea de Argeş, având lungimea de 38,4 kilometri. A fost construită în mai puţin de unsprezece luni, la cererea Regelui Carol I, după planurile cunoscutului arhitect francez Andre Lecomte de Nouy.

„Ne bucurăm că vor începe lucrările de reabilitare a Gării Regale, lucru aşteptat şi dorit de toţi argeşenii. Oraşul nostru e în plină modernizare, iar o Gară Regală reabilitată va constitui o atracţie turistică în plus pentru Curtea de Argeş“, spune primarul Constantin Panţurescu.


Lasă un răspuns