La Şcoala Gimnazială “Matei Basarab”, primul observator astronomic

La Şcoala Gimnazială “Matei Basarab” din Piteşti, se inaugurează primul observator astronomic şcolar din România. Proiectul urmăreşte iniţierea celor mici în astronomie şi ştiinţele spaţiale.
Şcoala Gimnazială “Matei Basarab” din Piteşti lansează proiectul “abCerul”. În cadrul acestuia, se inaugurează primul observator astronomic şcolar din ţara noastră, dar şi un laborator multimedia interdisciplinar. “Stând şi observându-i pe elevi, observându-le preocupările, preocuparea lor spre tehnică şi aplecarea către acest domeniu ştiinţific-tehnic, ne-am gândit să venim în întâmpinarea acestei preocupări şi să-i inspirăm. Să-i inspirăm prin acest proiect “abCerul”, să-i inspirăm prin alt proiect “Robotica”. Încercăm ca prin aceste două proiecte ce au în principal legătură cu ştiinţa şi cu tehnica să le trasăm copiilor dorinţa de a se dezvolta, de a-i inspira să-şi aleagă profesii ale viitorului, profesii care să dezvolte societatea”, a punctat Elena Odă, directorul Şcolii Gimnaziale “Matei Basarab” din Piteşti.

Elevii vor folosi dotările, atât în cadrul disciplinei opţionale “Start în cunoaşterea universului”, cât şi în cadrul clubului “abCerul”, sub îndrumarea profesorilor şcolii şi a voluntarilor. “Ca orice proiect, are în spatele lui o echipă. La Şcoala Gimnazială Matei Basarab, această echipă s-a format şi l-a creionat, în sensul în care, ceea ce aţi văzut astăzi aici este o premieră pentru elevi, dar şi o premieră naţională, iar acest întreg este rezultatul muncii unei echipe. Repet acest cuvânt pentru că în cazul Şcolii Gimnaziale “Matei Basarab”, profesorii şi părinţii elevilor au decis că este foarte bine ca pe lângă alte cercuri aplicative pentru activităţi extracurriculare sau pentru discipline opţionale să avem un club de astronomie, să putem dezvolta această activitate a iniţierii în astronomie”, a punctat Remus Cîrstea, voluntar în cadrul acestui proiect.

Proiectul a fost finanţat de asociaţia de părinţi a şcolii şi urmăreşte iniţierea celor mici în astronomie şi ştiinţele spaţiale, dar şi dezvoltarea dorinţei acestora de a descoperi noi subiecte şi cunoştinţe interdisciplinare. Elevii s-au declarat încântaţi şi cu adevărat fascinaţi de această ex-perienţă. “A fost foarte frumos să văd cerul printr-un binoclu”, a declarat un elev al şcolii. “A fost o experienţă minunată”, a punctat o elevă.