VIDEO! Acțiune de colectare a deșeurilor din natură în Mioveni, joi se așteaptă voluntari

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Joi, 27 aprilie 2023, administrația locală a orașului Mioveni, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș și serviciile publice vor organiza o amplă acțiune de

colectare a deșeurilor din natură.

Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntari de toate vârstele sunt invitați să se alăture acestei campanii de ecologizare. Aceștia sunt așteptați joi dimineață, la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 – 09.00.

Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.

Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obține relaţii suplimentare de la reprezentanții Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111).

În cazul unor condiții meteo nefavorabile, evenimentul va fi reprogramat la o dată ulterioară.

Organizatorii acestei actiuni sunt: Consiliul Local, Primăria Mioveni, în parteneriat cu S.C. S.Ed.C. Mioveni, S.C. Servicii Generale Mioveni, precum și cu unitățile de învățământ de pe raza orașului.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura