VIDEO! Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Pitești: intervenții chirurgicale inedite pentru pacienții cu probleme de tiroidă.

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Încă o premieră la nivel național pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești! Sâmbătă, 29 aprilie, doi pacienți vor beneficia de o procedură (ablație cu radiofrecvență) în urma căreia le vor fi extirpați nodulii tiroidieni. Intervențiile chirurgicale, în premieră pentru spitalele de stat din România, vor fi urmate de o alta, care se efectuează pe plan național doar la Pitești, la Spitalul Județean.

Unei paciente îi va fi extirpată glanda tiroidă prin cavitatea bucală, fără incizii la nivel cervical. În aceeași zi, va avea loc și o a patra intervenție, tiroidectomie totală, în manieră clasică, însă realizată printr-o tehnică minim invazivă.

Alături de medicul chirurg Sandu Ionuț, echipa operatorie va fi formată din dr. Olariu Dan, coordonatorul Blocului Operator, și chirurgul Bidivenciu Daniel, anestezia fiind asigurată de unul dintre medicii din cadrul Secției ATI.

Doi dintre pacienți vor fi externați în ziua intervenției, ceilalți doi urmând să părăsească spitalul după doar 24 de ore.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura