Argeș. S-a filmat în timp ce își amenința soția și a postat imaginile pe internet!

“În seara zilei de 06 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați în mod direct, de către o femeie, cu privire la faptul că fostul soț, fiind sub influența alcoolului, a postat pe o rețea de socializare un clip în care îi adresează amenințări, fiind însoțit de fiul lor, minor în vârstă de 6 ani, care ar putea fi în pericol ca urmare a comportamentului bărbatului în cauză.
Pentru clarificarea cât mai rapidă a situației, au fost mobilizați polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor de Poliție 1, 2, 3 și Secției de Poliție Rurală Bascov, care au efectuat simultan căutări, fiind vizate în principal locația în care cel în cauză s-ar fi filmat împreună cu copilul minor, precum și imobilul unde bărbatul locuiește, pe raza comunei Bascov.
În scurt timp, cei în cauză au fost identificați, la locuința bărbatului, din primele verificări rezultând că minorul nu se afla într-o stare de pericol.
În continuare se desfășoară verificări, în conformitate cu Legea 217/2013 privind combaterea violenței domestice, prin parcurgerea procedurii de evaluare a riscului, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerințele pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu, urmând a fi dispuse măsurile care se impun în funcție de rezultat.
Totodată, a fost solicitat sprijinul specialiștilor D.G.A.S.P.C. Argeș, pentru evaluarea situației minorului și acordarea de sprijin de specialitate, în funcție de cele constatate.
Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”.


