Prognoza meteo! Temperaturi de până la 22 de grade, dar și ploi trecătoare în weekend

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Vremea se încălzește la final de săptămână. Maximele se vor situa în general între 15 şi 22 de grade. Trecător vor mai fi ploi slabe, posibil însoţite de descãrcãri electrice.

Prognoza meteo 13 mai. La noapte, cerul va fi mai mult noros şi va ploua îndeosebi sub formã de aversã în sud-vestul teritoriului, chiar moderat cantitativ în Banat unde se pot cumula şi cantitãţi de apã de peste 10…15 l/mp. Pe arii restrânse ploi slabe se vor semnala şi în Crişana, Maramureş, Transilvania şi vestul Munteniei, precum şi la munte, unde la altitudini mari vor fi precipitaţii mixte. Vântul va mai avea intensificãri temporare în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, cu rafalele ce vor depãşi mai ales în prima parte a nopţii 55…65 km/h, iar în restul zonelor va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime, în general mai mici decât mediile multianuale, se vor încadra între 2 şi 12 grade. Pe spaţii mici va fi ceaţã.

Prognoza meteo 13 mai SAMBATA

Valorile de temperaturã diurne vor fi în creştere faţã de ziua anterioarã în toatã ţara, dar vremea va fi încã mai rece decât în mod obişnuit, astfel maximele se vor situa în general între 15 şi 22 de grade. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi pe alocuri vor fi averse slabe, posibil însoţite de descãrcãri electrice, ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea în regiunile sud-vestice. La munte, la altitudini de peste 1800 m, trecãtor vor fi ninsori, lapoviţã sau mãzãriche. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în sudul Banatului şi pe crestele montane, cu viteze de peste 55…65 km/h, mai ales în a doua parte a intervalului. Minimele termice se vor încadra între 3 şi 13 grade, uşor mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Spre dimineaţã, izolat se poate forma ceaţã.

BUCURESTI. Vremea se va încãlzi, astfel cã temperatura maximã va fi de 20…22 de grade, iar cea minimã de 6…9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi probabilitate redusã de ploaie – în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, potrivit ANM.

Prognoza meteo DUMINICA

Valorile termice vor continua sã creascã faţã de intervalul precedent şi vor fi mai apropiate de cele normale pentru aceastã perioadã, exceptând regiunile sud-vestice, unde cele diurne vor fi în scãdere şi vor caracteriza 0 vreme rãcoroasã, local chiar rece. Cerul va avea înnorãri temporare, mai accentuate în vest, nord-vest, sud-vest şi centru, precum şi la munte, unde vor fi perioade cu averse, posibil descãrcãri electrice şi condiţii de grindinã. Pe alocuri, cu precãdere în zona Carpaţilor Occidentali, se vor acumula cantitãţi de apã mai însemnate. La altitudini de peste 1800 m, se vor semnala precipitaţii mixte (lapoviţã, mãzãriche şi trecãtor ninsoare). În restul ţãrii, ploile vor fi posibile doar izolat. Vântul va avea intensificãri susţinute în sudul Banatului cu viteze de 60…70 km/h şi pe crestele Carpaţilor Meridionali (peste 80…90 km/h), iar în restul teritoriului va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu rafale de pânã la 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei.

Advertisement
Advertisement

Add a Comment

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura