Scandal monstru! Profesor de sport din Vâlcea, acuzat că s-a culcat cu o elevă de 13 ani!

Un nou scandal sexual pătează imaginea școlii vâlcene. De această dată este vorba despre un cadru didactic acuzat că a întreținut relații sexuale cu una dintre elevele sale, în vârstă de doar 13 ani.
Nici nu au apucat să se stingă ecourile scandalului legat de eleva de liceu violată de patru colege și amice din Râmnicu Vâlcea, că un nou incident cu conotații sexuale legat de școlile vâlcene a izbucnit. De această dată este vorba despre un profesor de sport de la o școală gimnazială de la țară.
„Un bărbat între două vârste”, după cum îl descriu cei care îl cunosc, de peste 40 de ani, care preda educația fizică în Zăvideni – Prundeni, județul Vâlcea, este acuzat că a întreținut relații sexuale cu una dintre elevele sale minore.
Faptele s-au petrecut pe parcursul acestui an, în mai multe rânduri, iar la începutul lunii aprilie a fost deschis un dosar penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani. Abia luni, 15 mai, procurorii vâlceni au făcut publice informații din acest caz.
Dat afară din învățământ, profesorul s-a ales deocamdată doar cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, magistrații considerând că nu reprezintă un pericol pentru societate.
Profu´ de sport de la țară, cercetat în libertate
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au anunțat că în această cauză s-a deschis un dosar penal în care suspectul este cercetat în stare de libertate: „La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani s-a constituit, la data de 07 aprilie 2023, o cauză în care se efectuează cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care, în cursul anului 2023, o persoană de sex masculin, cadru didactic în cadrul unei unități școlare de pe raza comunei Prundeni, județul Vâlcea, a comis mai multe acte de natură sexuală, împotriva unei minore, elevă a aceleiași unități de învățământ”.
Sursa citată a mai precizat: „Prin ordonanța din data de 24.04.2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 24.04.2023, față de persoana cercetată în cauză în calitate de inculpat”.
Dascălul nu mai are voie să se apropie de victimă și de familia acesteia
Deși este cercetat în libertate, profesorul de educație fizică acuzat de acte de natură sexuală este obligat să îndeplinească mai multe condiții, ca să nu ajungă după gratii sau să fie arestat la domiciliu.
.„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul, trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; să nu se deplaseze la unitatea școlară în cauză, respectiv în curtea sau în sediul acesteia”, au mai precizat procurorii


