Accident grav! Impact violent între două TIR-uri! O persoană a rămas încarcerată!

Două persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată, în urma unui accident grav petrecut între două tiruri pe un drum național din Caraș Severin
Un accident deosebit de grav a avut loc sâmbătă după-amiază pe drumul național ce leagă Orșova de Caransebeș, în județul Caraș-Severin, după ce două tiruri s-au ciocnit frontal.
Accident grav între două tiruri
Două persoane au fost rănite după ce două tiruri de mare tonaj s-au ciocnit frontal pe DN6 din județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române accidentul a avut loc pe Drumul Național 6 ce leagă Orșova de Caransebeș, la kilometrul 393, în localitatea Plugova.
Primele informații transmise de către autorități au menționat că sunt două persoane rănite, iar mai multe echipaje de salvare intervin la fața locului. În jurul orei 19.00 autoritățile au transmis că în urma accidentului sunt două victime încarcerate și că una dintre ele a fost scoasă dintre fiarele contorsionate. Serviciile de salvare au precizat și că pompierii încercau să extragă și a două persoană prinsă între fiarele tirurilor.
Nu au fost oferite informații privind starea de sănătate a celor două victime. „La fața locului acționează un echipaj de la Punctul de Lucru Băile Herculane cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Caransebeș. De asemenea, la fața locului se află și 2 ambulanțe SAJ. La caz se deplasează și elicopterul SMURD”, a transmis ISU Caraș-Severin.

