Sărbătoare mare în comuna Stolnici

Sărbătoare mare în comuna Stolnici. Chiar în aceste momente are loc la Stolnici o nouă ediţie a Festivalului Căluşului Argeşean. La eveniment participă formaţii de dans din judeţul nostru, dar şi din judeţul Olt, fiind o adevărată sărbătoare în frumoasa localitate argeşeană. Sufletul acestui eveniment este primarul Sevastian Pupăză Roşu, cel care anual face toate demersurile necesare pentru a păstra tradiţia şi a organiza acest minunat eveniment.

„După cum bine ştiţi, ca în fiecare an, de ziua de Înălţare, la Stolnici are loc Festivalul Căluşului Argeşean. Astăzi ne aflăm la a 33-a ediţie la nivel judeţean, pentru că înainte de Stolnici acest festival a mai avut loc şi la Costeşti şi la Piteşti. Fiind Festivalul Căluşului, acesta este pe primul loc astăzi. Avem invitaţi din mai multe localităţi din Argeş, precum Hârseşti, Bârla, Lunca Corbului, Costeşti, dar şi de la vecinii din Olt care şi ei au o tradiţie în jocul Căluşului şi aici mă refer la Optaşi, Coloneşti sau Sârbii Măgura. După ce fiecare echipă îşi va prezenta dansul, vom avea parte de un spectacol susţinut de Ansamblul Doina Argeşului, Nicolae Datcu şi Simina Stanciu”, a subliniat primarul comunei Stolnici.

Edilul Sevastian Pupăză Roşu a vorbit despre importanţa acestui dans în viaţa comunităţii. „Înainte de toate trebuie să punctăm că acest dans face parte din patrimoniul UNESCO. Este un dans care nu este la îndemâna oricărui dansator. La Stolnici, acest dans s-a transmis din tată în fiu, de la bunic, la nepot. Sunt familii unde găsim doi, trei sau chiar patru dansatori. Cred că 70% dintre dansatori sunt copii. Tocmai de aceea, acest festival are o continuitate din 2001. Atunci am avut numai trei formaţii de dansatori, dar astăzi avem un număr mult mai mare de formaţii care duc această tradiţie mai departe. Festivalul de la Stolnici este cel care a permis perpetuarea acestei tradiţii”, a conchis primarul comunei Stolnici.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura