Accident mortal! Un bărbat a dat cu mașina peste un pieton și a fugit de la locul impactului

Un accident mortal a avut loc, duminică seară, pe șoseaua Giurgiului. Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit călcat de mașină.

Polițiștii din Ilfov au fost informați, în jurul orei 21, că pe șoseaua Giurgiului a avut loc un accident.

Un bărbat a dat cu mașina peste un bărbat în vârstă de 35 de ani. Din impact a rezultat decesul pietonului.

Șoferul a părăsit locul accidentului. După ce a fost găsită de poliție, persoana care se afla la volanul mașinii a fost reținută pentru 24 de ore.

„A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov pentru efectuarea activităților din competență. Conducătorul auto ar fi părăsit locul săvârșirii faptei, iar ca urmare a identificării persoanei bănuite de comiterea faptei, acesta a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii ilfoveni, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propuneri legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără incuviințarea organelor de poliție.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura