La Hârseşti a fost organizată Sărbătoarea Căluşului!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

A fost un final de săptămână de poveste şi pentru locuitorii comunei Hârseşti. Acolo a fost organizată o nouă ediţie a evenimentului „Sărbătoarea Căluşului – Rusaliile la Hârseşti”. Aceste evenimente au marcat şi împlinirea a 399 de ani de la prima atestare documentară a frumoasei localităţi din Argeş. Au fost momente de neuitat la Hârseşti, primarul Ion Moloiu reuşind să aducă zâmbete pe chipurile locuitorilor comunei sale.

Locuitorii comunei Hârseşti au îmbrăcat duminică haine de sărbătoare cu ocazia împlinirii a 399 de ani de la prima atestare documentară a localităţii.

Şi cum poate fi mai bine marcat un astfel de moment decât prin „Sărbătoarea Căluşului – Rusalii la Hârseşti”, o manifestare de excepţie a tradiţiei căluşului. Cei mai buni căluşari din Hârseşti – şi aşa vestiţi datorită măiestriei lor! – şi din alte zone ale Argeşului şi din Olt s-au întrecut şi au încântat publicul numeros.

Din echipa PSD prezentă la eveniment au făcut parte Ion Mînzînă – preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Argeş, deputatul Simona Bucura-Oprescu – secretar executiv PSD Argeş, senatorul Cristina Stocheci, vicepreşedintele CJ Argeş Adrian Bughiu, primarul Ion Dumitru de la Albota, viceprimarul Claudiu Stan de la Rociu, consilierii judeţeni Cristina Popa şi Bogdan Bălan, precum şi secretarul tehnic Andreea Călinescu-Oner.

Rusaliile la Hârseşti au fost, ca de obicei, de basm!

Advertisement
Advertisement

Add a Comment

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura