Urmărire ca-n filme pe străzile din Piteşti! Şofer BEAT CRIŢĂ

Polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În noaptea de 13 spre 14 aprilie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto care se deplasa cu un autorturism pe strada Doctor Carol Davila din Pitești, însă acesta nu s-a conformat, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, reușind să îl blocheze în trafic pe strada Ion Minulescu.
Conducătorul auto, de 49 de ani, din Pitești, a fost testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La momentul depistării, ca urmare a celor constatate, permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În urma analizelor de specialitate a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

