Rușii au amenințat că vor lovi podul de la Giurgiulești, un punct de frontieră România – Republica Moldova

Rușii amenință că vor lovi un punct de frontieră dintre România și Republica Moldova. E vorba de Podul de la Giurgiulești – situat la granița NATO. Ministerul Afacerilor Externe din România a declarat că „Lovirea infrastructurii civile e crimă de război”, iar „România condamnă ferm declarațiile așa-zisului <<reprezentant>> al Rusiei în Herson”.
Reacția Ministerului Afacerilor Externe: „Lovirea infrastructurii civile e crimă de război”
„România condamnă ferm declarațiile așa-zisului “reprezentant” al Rusiei în Herson, regiune ocupată ilegal de Rusia. Astfel de declarații la adresa Republicii Moldova, care vizează și o parte a teritoriului României, aliat NATO, sunt inacceptabile. Totodată, lovirea infrastructurii civile e crimă de război”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe din România.

