UPDATE! Accident MORTAL în Argeș!

După cum vă anunțam, un grav accident a avut loc în urmă cu scurt timp în comuna argeșeană Tigveni. Din păcate, un bărbat în vârstă de 75 de ani a murit în urma evenimentului rutier.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DJ 678A, pe raza localității Tigveni, având direcția de deplasare Tigveni Sore Cepari, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a intrat în colozoune cu un autoturism condus în aceeași direcție de mers, de un bărbat de 75 de ani, din Tigveni.
În urma evenimentului, bărbatului de 75 de ani i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă în ciuda eforturilor depuse, acesta a decedat.
Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc„, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

