Bărbat de 53 de ani, mort sub ochii iubitei, în Vâlcea. Au plecat să se scalde în râul Olt, însă el a sfârșit înecat!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat de 53 de ani a murit după ce s-a înecat în apele râului Olt. Bărbatul a mers la scăldat împreună cu iubita lui și nu a mai putut ieși din apă. Poliţiştii din Vâlcea anunţă că au deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului, potrivit News.ro.

Poliţia din Vâlcea face verificări cu privire la moartea bărbatului după ce un apel la 112 a anunţat că trupul acestuia poate fi zărit la suprafaţa apei.

A murit sub ochii iubitei

„Poliţiştii din Băbeni au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin pluteşte pe râul Olt. Din primele verificări efectuate de poliţişti, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea, ar fi mers la scăldat împreună cu concubina sa, iar în momentul când ar fi intrat în apă, acesta s-ar fi înecat”, informează Poliţia judeţeană Vâlcea.

Trupul neînsufleţit a fost scos din apă de către pompieri, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Primele verificări arată că bărbatul nu prezenta urme vizibile de violenţă pe corp. Verificările au loc în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura