PERCHEZIŢII în Argeş! Bătrâni UMILIŢI la azilele groazei! Umblau DEZBRĂCAŢI şi nu primeau MÂNCARE

Azilele groazei au fost descoperite la doi pași de Capitală. Polițiștii și procurorii au descoperit peste 100 de bătrâni abuzați de cei care trebuiau să îi îngrijească. Erau torturați, obligați să muncească și, de multe ori, nu primeau nimic de mâncare. Polițiștii au făcut percheziții în această dimineață în zeci de cămine private, iar bătrânii vor fi duși la spitale din București pentru îngrijiri medicale.
La primele ore ale dimineţii oamenii legii au descins în cămine de bătrâni din apropierea Capitalei. Sunt zeci de percheziții în mai multe județe, într-un dosar de exploatare a persoanelor cu vulnerabilități sau aflate în situații vulnerabile. Victimele nu au primit nici mâncare, nici tratament medical în timp ce se aflau în centre sociale private. Sunt vizate și două instituții publice care, din 2021 și până acum au dat mai multe contracte unei asociații care pretindea că prestează servicii sociale, deși nu avea experiență și nici licență de funcționare.

