ACUM! Inundații PUTERNICE în Argeș! 50 de mașini BLOCATE

Alertă în Argeș. Din cauza inundațiilor 50 de mașini au rămas blocate în zona Transfăgărășan.
„Din cauza condițiilor meteo, pe șoseaua Transfăgărășan au fost căderi masive de pietre și aluviuni.
La acest moment, traficul este blocat pe ambele sensuri de mers. În jur de 50 de autoturisme sunt blocate în zonă, din primele estimări.
Reprezentanții Poliției Argeș și ai Poliției județului Sibiu au oprit alți șoferi să înainteze.
Din informațiile actuale, nu sunt victime și nici pagube materiale.
În zonă se intervine cu reprezentanții ISU Argeș, Drumuri Naționale, echipajul SMURD aflat la cota 2000.
Mă deplasez la fața locului de unde, în măsura în care este posibil, vă voi transmite situația în timp real”, a transmis prefectul Radu Perianu.


