Tânăr teribilist din Argeș, amendat de poliţişti! A mers ieșit pe jumătate din mașină kilometri întregi!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

La data de 30 iunie a.c., în urma imaginilor apărute în spațiul public, în care o persoană, pasageră într-un autoturism, a ieșit pe geamul mașinii, în timp ce aceasta se afla în mers, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-au sesizat, din oficiu, și au efectuat verificări.

În urma activităților efectuate de polițiști, au fost identificați, atât conducătorul autoturismului în cauză, cât și pasagerul.
Din verificări, s-a stabilit faptul că, la data de 30 iunie a.c., în jurul orei 19.30, în timp ce se deplasa, în calitate de pasager într-un autoturism, pe D.J. 703K, un tânăr de 22 de ani, din Domnești, a ieșit cu jumătatea superioară a corpului, pe geamul lateral al mașinii.

În urma celor constatate, tânărul în cauză, a fost sancționat contravențional, cu amendă, conform art. 36, alin. 1 din O.U.G. 195/2002R.

Polițiștii argeșeni atenționează participanții la trafic cu privire la faptul că, astfel de fapte de teribilism nu sunt tolerate și vor fi dispuse măsuri în consecință, în toate situațiile în care este pusă în pericol siguranța circulației rutiere.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura