Argeșean în stare GRAVĂ! S-a răsturnat cu ATV-ul

Potrivit IPJ Vâlcea, la data de 8 iulie 2023, Poliția orașului Băile Olănești a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că, un bărbat , de 27 de ani, din orașul Băile Olănești, în timp ce conducea un ATV, în localitate, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu parapetul de protecție de pe marginea drumului.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului ATV-ului, care a fost transportat la spital, decedând din păcate, la scurt timp de la eveniment.
Totodată, în urma evenimentului a mai fost rănit și un alt bărbat de 33 de ani, din județul Argeș, pasager pe ATV, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul, de 33 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

