Argeș! Vânau urși fără autorizație! Militari și pompieri implicați!

Au vânat mai mult decât era pe autorizație
Percheziții ample au avut loc în zona Curtea de Argeș și în comunele învecinate, în cadrul unei operațiuni desfășurate de autorități. Ancheta inițială s-a concentrat pe un paznic de vânătoare din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș, acesta fiind deja cercetat într-un alt dosar penal. Informațiile preliminare sugerează că persoanele vizate în această acțiune sunt suspectate de practici ilegale în cadrul vânătorii, precum vânarea cu autorizații false sau recoltarea excesivă a animalelor, inclusiv a urșilor, o specie protejată prin lege.
Conform surselor, investigațiile indică faptul că acești indivizi ar fi participat la vânători în care au depășit cotele stabilite oficial, ignorând legislația în vigoare.
Una dintre cele mai alarmante acuzații este recoltarea urșilor, o specie protejată prin lege în România.
Sursele informează că în cercetări ar fi implicați și personal militar și pompieri, aspect care a determinat ca ancheta să fie condusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București.

