Lacrimi amare pentru Costi și Alex! Au murit într-un accident cumplit!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Cu siguranță unul dintre cele mai cumplite accidente produse pe șoselele din România este cel în care Costi și Alex și-au pierdut viața.

Acest grav accident rutier a avut loc, județul Constanța, în urma căruia trei persoane au murit, iar cea de-a patra a ajuns în stare gravă la spital. 

Doi dintre tinerii decedați, Costi Roșcar și Alex Negârnac, proveneau din aceeași localitate, Mereni, și se aflau în aceeași mașină în momentul accidentului, cealaltă persoană fiind din localitatea Topraisar, scrie replicaonline.ro

“La accidentul din apropierea localităţii Mereni au fost găsite patru victime. Trei, în stop cardio-respirator, cărora li s-a efectuat protocol de resuscitare dar, din păcate, în final au fost declaraţi decedaţi, şi a patra victimă, cu un traumatism abdominal, suspectă de hemoragie internă, transportată în stare critică la spitalul judeţean de către un echipaj SAJ”, a declarat purtătoarea de cuvânt a SAJ, medicul Claudia Tatarici, potrivit Agerpres. Conform acesteia, la locul producerii accidentului rutier au fost mobilizate trei ambulanţe, precum şi elicopterul SMURD.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura