Tragedie fără margini! A murit un cunoscut și apreciat medic. Avea doar 31 de ani!

Decesul unui tânăr medic, Alin Popescu, de la Spitalul Județean de Urgență din Deva, a șocat comunitatea medicală și pe cei apropiați. În vârstă de doar 31 de ani, medicul a murit într-un tragic accident în timpul unei scurte vacanțe petrecute la malul lacului Gozna din Munții Semenic, județul Caraș-Severin.
Acesta și-a petrecut duminica relaxându-se împreună cu prietenii la marginea lacului de acumulare Gozna din Caraș-Severin.
Într-un moment nefericit, tânărul medic a intrat în apă, dar din păcate s-a înecat la doar 15 metri de mal. Prietenii săi au observat dispariția lui și au alertat imediat serviciile de urgență prin apel la numărul unic 112.
Pompierii Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din Hunedoara, Arad și Caraș-Severin și scafandrii au fost mobilizați, pentru a găsi trupul neînsuflețit al medicului.

