N-am scăpat încă de COVID! Tulpina Eris se răspândește rapid – când va fi disponibil noul vaccin actualizat

Infecţiile şi spitalizările cu COVID sunt în creştere în SUA, Europa şi Asia. Oficialii din domeniul sănătăţii indică drept „vinovat” o subvariantă a tulpinii Omicron a coronavirusului – tulpină care a apărut în noiembrie 2021. Această subvariantă a fost botezată EG.5 sau Eris, relatează Reuters, conform news.ro.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a clasificat EG.5 drept o „variantă de interes”, indicând că ar trebui să fie urmărită mai atent decât altele din cauza unor mutaţii ce ar putea să o facă mai contagioasă sau mai gravă. Cu toate acestea, OMS a precizat că, în acest moment, nu pare să reprezinte o ameninţare mai mare pentru sănătatea publică decât alte variante şi că „nu există dovezi ale unei creşteri a gravităţii bolii direct asociate cu EG.5”.
Subvarianta EG.5 fusese depistată în peste 50 de ţări până la data de 8 august, potrivit OMS. Deja are cea mai frecventă şi cea mai rapidă creştere dintre subvariantele de COVID-19 care circulă în SUA, estimată a fi responsabilă pentru aproximativ 17% din cazurile actuale de COVID, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC).
Spitalizările legate de COVID-19 au crescut cu peste 40% faţă de minimele recente atinse în iunie, dar sunt încă cu peste 90% sub nivelurile maxime atinse în timpul epidemiei de Omicron din ianuarie 2022, potrivit datelor CDC.
Cantitatea de virus identificată în apele reziduale din întreaga ţară şi numărul de reţete săptămânale pentru tratamentul COVID, Paxlovid, au crescut semnificativ în ultima lună, deşi de la niveluri scăzute.

