Vlădoiu intră la rupere! „Oamenii politici nu ţin cont de rezultate”

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Turnură ciudată a lucrurilor în optica lui Jean Vlădoiu. Fostul oficial al echipei FC Argeş a lansat un atac la adresa oamenilor politici care sunt în jurul echipei din Trivale. Este ciudată declaraţia acestuia în contextul în care la venirea la echipă acesta a ridicat adevărate osanale actualei conduceri a clubului. Lucrurile se pare că s-au schimbat. Iată ce a declarat Vlădoiu într-un interviu acordat celor de la Gazeta Sporturilor.

”Pentru anumiți oameni, locul 4 cu FC Argeș la finalul sezonului regulat și locul 6 în play-off n-au însemnat nimic. Mie, cel puțin, mi s-a spus în față că e o rușine! Timpul a demonstrat că au greșit față de mine, față de Prepeliță. Nu mă mai privește ce se întâmplă acum, dar, personal, îmi pare rău, pentru că știu câte nopți am pierdut și cât suflet am pus, atât eu, cât și Andrei Prepeliță și staff-ul. Din păcate, să știți că oamenii politici nu țin cont de ce rezultate ai sau ce ai însemnat tu pentru clubul respectiv. Asta e, trebuie să ne conformăm. În ultimii ani, fotbalul românesc a fost un circ! Până nu dispare circul… Mai intervine și politicul, care se implică mai mult decât ar trebui în fotbal și ne văităm apoi că am ajuns unde am ajuns” a explicat Vlădoiu situația în care s-a ajuns la FC Argeș. 

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura