Exclusiv! Cristian Gentea va candida pentru un nou mandat de primar

Cristian Gentea va candida pentru un nou mandat de primar. Anunţul a fost făcut, în premieră, în cadrul emisiunii „Exclusiv, Argeş TV”, moderată de Florin Stoica. Actualul primar al municipiului spune că nu vede niciun motiv pentru care să nu candideze pentru un nou mandat, edilul afirmând că sunt foarte multe proiecte pe care le-a început şi pe care vrea să le ducă mai departe şi, în acelaşi timp se bazează şi pe reacţia pozitivă a oamenilor. „Da, am să candidez. Asta este clar. Sunt proiecte pentru care m-am zbătut, pe care le-am început şi care, clar nu se termină în acest mandat. Şi nu este vorba numai despre acest lucru. Eu mă uit şi la reacţia cetăţenilor şi nu văd niciun motiv pentru care nu aş candida”, a punctat primarul în cadrul emisiunii moderate de Florin Stoica.

Cristian Gentea a prezentat principalele realizări ale acestui mandat

Cristian Gentea a trecut în revistă principalele realizări ale acestui mandat, declarând că este încântat de felul în care decurg lucrurile privind investiţiile de amploare la nivelul municipiului.  „Vreau să prezint câteva plusuri din acest mandat. Unul dintre ele este legat de faptul că am reuşit să mărim zestrea domeniului public al municipiului Piteşti cu 20 de hectare. Cred că este un lucru de apreciat, fără să mă laud. M-am mişcat foarte repede şi la stadion, dar şi privind Hotărârea de Guvern cu preluarea celor 6,6 hectare. Cu ajutorul acestora vom extinde Cimitirul „Sfântu Gheorghe”, mai avem nevoie şi în zona adiacentă a stadionului, dar şi calea de acces între Calea Drăgăşani şi Turceşti. Este clar că şi transportul metropo-litan merge foarte bine, foarte multă lume este mulţumită. Practic, fără Albota am închis inelul 1, am mers şi către inelul 2, sunt multe solicitări şi mai departe. Sunt foarte mulţumit că suntem singurul municipiu cu trei creşe aprobate , lucru foarte important, dat fiind deficitul existent. Sunt lucruri palpabile, lucruri care se văd. Nu mai vorbesc despre celelalte, despre stadion sau alte lucruri”, a punctat primarul Cristian Gentea. 

Edilul a prezentat şi câteva lucruri care nu au fost puse la punct pe parcursul acestui mandat. „Unde sunt iar atacat este vorba despre parcul industrial şi al doilea pod. Iată că se mişcă lucrurile pe Drumul Expres Piteşti-Mioveni şi am vorbit şi în campanie de cele două poduri şi continui să susţin acest lucru. Dacă pe partea de nord vom rezolva cu Drumul Expres, pe partea de sud suntem pe zona de studii cu CNAIR, privind locul unde ar trebui să vină al doilea pod”, a concluzionat primarul Cristian Gentea.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura