Mărturia cutremurătoare a copilului bătut de o profesoară din Argeş în timpul orei!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Acuzații grave la o școală din Sălătrucu, judeţul Argeș! Un elev de 12 ani a ajuns la spital după ce profesoara acestuia l-ar fi lovit de mai multe ori. Părinţii băiatului au fost cei care au sunat ambulanţa când elevul a venit de la şcoală şi a acuzat că se simte rău. Poliţia a deschis o anchetă, iar Inspectoratul Școlar a cerut și o cercetare disciplinară. Urmează informaţii cu un puternic impact emoţional.

Incidentul ar fi avut loc la ora de Educaţie Socială, la clasa a şaptea. Băiatul s-ar fi aplecat să îşi ia de jos un pix, iar o colegă i-a făcut o glumă. Profesoara s-a enervat și i-a acuzat că ii deranjează ora. Ce s-a întâmplat apoi, are mai multe variante. Copilul a spus că profesoara l-ar fi luat în spatele clasei şi l-ar fi lovit cu pumnul. Cadrul didactic neagă acuzaţiile. 

Copil a ajuns cu ambulanţa la spital după ore

Tache Cristian, directorul şcolii: Doamna recunoaşte că a fost o altercaţie. Nicidecum cum susţin părţile vătămate. Ar fi luat după cap, gât pe elev şi l-a pus în bancă pentru că între cei doi ar fi existat o altercaţie 

Însă totul s-a aflat când mama a venit să îl ia pe băiat de la şcoală. El a spus că a fost lovit, iar colegii au confirmat. Părinţii au anuţat poliţia. Iar o oră mai târziu, au cerut ajutor medical. Băiatul a fost dus la spitalul din Curtea de Arges şi apoi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. 

Florin Mutu, tatăl copilului: Mi-a spus: tati, m-a luat de gât, mi-a dat două palme. M-a luat de gât, târându-mă în ultima bancă, şi acolo mi-a aplicat nişte lovituri după cap. Cu o mână mă ţinea de cap şi cu una îmi dădea după cap. Am crezut că o să mor, aşa îmi spunea copilul. Am crezut că nu o să mai scap din loviturile ei. Lovea foarte repede şi foarte tare. În urma investigaţiilor, copilul prezintă urme de lovire la cervicală şi cervicala inflamată.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura