În Argeş va fi marcată „O zi fără avocaţi! Ziua în care justiţia nu există”

Consiliul Baroului Argeș anunță programul evenimentelor ce vor avea loc miercuri,04.10.2023, zi care este declarată de către Uniunea Natională a Barourilor din România ”O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există”.

În data de 4.10.2023, Avocații din Baroul Argeș nu vor participa la judecată și nici la audieri în fața organelor de cercetare penală cu excepția unor cauze urgente. În ziua de 4.10.2023 începând cu ora 9.00, va avea loc la hotelul Ramada, un colocviu profesional la care vor participa toți membrii Baroului Argeș pentru a dezbate problemele cu care se confruntă în relația de parteneriat legal cu sistemul judiciar. Începând cu ora 12 vor avea loc întâlniri între conducerea Baroului Argeș și conducătorii instanțelor de judecată, ai parchetelor și ai Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, urmând ca la ora 16.00, la sediul Baroului Argeș să aibă loc o întâlnire cu reprezentanții mass media, într-o conferință de presă. Chestiunile în dezbatere, fără a fi limitate, pot fi structurate astfel:

A. Accesul la justitie

1. Tendința greșită de identificare a Avocatului cu clientul său;

2. Ignorarea rolului avocatului și implicit a funcției apărării;

3. Limitări ale accesului la justiție cauzate de cuantumul nerezonabil al taxelor de timbru

B. Aspecte privind colaborarea instituțională cu sistemul judiciar

1. Lipsa transparenței decizionale la nivelul conducerii unor instanțe și parchete și lipsa realizării unei comunicări corecte și eficiente cu Barourile

2. Deficiențe în asigurarea spațiilor destinate desfășurării actului de justiție

3. Deficiențe privind accesul avocaților la sediile organelor judiciare

4. Nerespectarea termenului rezonabil de soluționare a cauzelor

5. Deficiențe și nereguli în asigurarea contraprestațiilor pentru serviciile avocațiale ”din oficiu”

 C. Aspecte privind desfășurarea ședințelor de judecată

1. Nerespectarea programării cauzelor pe intervale orare, nerespectarea intervalelor orare pentru soluționarea cauzelor și gestionarea necorespunzatoare a ședințelor de judecată în contextul respectării dreptului la apărare garantat prin Constituție.

2. Reducerea onorariilor avocațiale.

D. Supraimpozitarea veniturilor obținute din activitatea de avocat cu consecințe asupra clienților

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura