Argeș: Azi-noapte, femeie SALVATĂ din ȘTREANG

Advertisement
Advertisement
Walfresh

O femeie a fost dată jos din ștreang la Godeni!

Oamenii legii au fost solicitați să intervină de urgență în satul Capul Piscului din comuna Godeni, pentru a salva o femeie de 46 ani de la suicid.

Mai precis, femeia a plecat de acasă în pădure, imediat după ce s-a lăsat noaptea. Aceasta a ajuns pe Valea lui Ilie. Intenția era de a-și pune capăt zilelor.

Din fericire, niște vecini s-au luat după ea și au intervenit în momentul în care femeia și-a pus viața în pericol. Aceasta a atârnat ștreangul într-un copac după care s-a agățat cu toate forțele în el.

Sătenii au fost și cei care au sunat la 112 pentru a cere ajutor oamenilor legii.

Până au ajuns cei de la Detașamentul de Pompieri din Câmpulung cu echipajul SMURD la fața locului, loxalnicii au dat-o jos din ștreang sî spre fericire pentru ea, a fost ținută în viața de săteni.

Cadrele SMURD au preluat-o de urgență, au stabilizat-o și au pornit în viteză spre spitalul Câmpulung, pentru mai multe investigații suplimentare.

Femeia a fost găsită conștientă. Se pare că viața nu i-a fost pusă în pericol. Judiciariștii câmpulungeni au demarat cercetările pentru a stabili cauzele care au condus la tentativa de suicid.

Advertisement
Advertisement

Add a Comment