Evenimentul „EduxanimaArt”, organizat de EDUXANIMA cu ocazia Zilei Internaţionale a Animalelor – un spectacol de înaltă ţinută, prin artă şi cuvinte

Despre relaţia om – animal, s-a vorbit, de ziua internaţională a animalelor, într-un spectacol-eveniment de excepţie organizat de EDUXANIMA, la Filarmonica Piteşti, cu invitaţi şi public de elită.
„Protejarea animalelor este datoria noastră şi dreptul lor” a fost mesajul transmis, prin artă, muzică, poezie şi prin impresiile exprimate de reprezentanţii organizaţiilor partenere Eduxanima şi PETA Germania şi a celor mai importante instituţii din judeţul Argeş care au implementat programele Eduxanima sau susţin şi apreciază activitatea Eduxanima.


Încă de la intrare, publicul a admirat Expoziţia de grafică şi pictură „Relaţionarea om – animal”, realizată pentru onorarea animalelor în această zi specială dedicată lor – lucrări impresionante ale elevilor Liceului de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti.
Pe scenă au urcat:
Talentata violonistă Sofia Butaru care, acompaniată la pian de prof. Titi Radu, a interpretat piese celebre, ce au emoţionat şi încântat publicul.
Anca Giura, profesor de arte vizuale la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, coordonator activităţi din partea liceului în relaţia de colaborare cu organizaţia Eduxanima, a subliniat sensibilitatea mesajelor transmise prin intermediul Artei – limbajul universal al iubirii, cât şi implicarea extraordinară a elevilor şi profesorilor în realizarea lucrărilor din cadrul Expoziţiei de grafică şi pictură.
Actorul Puiu Mărgescu care, prin poemul „Câinele de la pod”, a transmis oamenilor în ce fel iubirea şi loialitatea unui câine din stradă îşi pune amprenta pe sufletul şi conştiinţa noastră.
Mult iubita poveste „Molly” , din broşura programului educaţional Eduxanima, a fost adusă în atenţia publicului prin interpretarea actriţei Mirela Dinu şi a elevilor săi din cadrul Liceului de Arte Piteşti.
Elevii şcolii „Ion Minulescu” Piteşti sub îndrumarea prof. Mărioara Florea ne-au povestit, printr-o scenetă sugestivă, cum să ne protejăm planeta şi animalele, astfel încât să trăim într-o lume mai bună şi mai curată.
Carmen Arsene, preşedinte al organizaţiei Eduxanima a vorbit despre ce înseamnă beneficiile unei atitudini empatice şi despre paşii pe care i-a făcut România şi omenirea în general în ultimii ani „Atitudinea compasio-nală şi empatică sunt factori, care nu aduc doar un beneficiu pentru animale, ci şi un beneficiu enorm pentru oameni, prin creşterea calităţii vieţii din punct de vedere etic, printr-o mai bună relaţionare cu semenii noştri”.
Sylvie Bunz, director de proiecte speciale de la PETA Germania, invitatul nostru special, a impresionat publicul în primul rând prin discursul său în română – limba pe care a învăţat-o special pentru a înţelege şi comunica cu oamenii din România. A vorbit despre importanţa programelor pe care le derulăm împreună în judeţul Argeş. „În urmă cu 7 ani, PETA şi Eduxanima au pus aici, la Piteşti, piatra de temelie pentru proiectul nostru comun. Împreună putem face lumea mai bună pentru animale.”
Prof. Cătălina Dumitraşcu, Inspector Şcolar General Adj. care a reprezentant Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, partenerul Eduxanima pentru programul educaţional derulat în şcoli, a vorbit despre succesul programului şi efectele lui benefice pentru copii, prin înţelegerea modului de relaţionare corectă cu animalele, efecte ce se extind şi asupra relaţionării dintre oameni.
Reprezentantul Instituţiei prefectului – judeţul Argeş, Dragoş Predescu, Director al Cancelariei Prefectului a spus un „nu” clar eutanasierii, ca şi metodă de rezolvare a situaţiei animalelor fără stăpân şi a lansat un îndemn spre sterilizarea tuturor animalelor ca şi strategie unică şi etică.
Şi Mihai Georgescu, Primarul comunei Călineşti, cea mai mare comună din judeţul Argeş, unde Eduxanima derulează în parteneriat cu primăria, unul dintre programele de ste-rilizare, a subliniat eficienţa sterilizării şi be-neficiile aduse comunităţii.
Prof. Georgiana Gogoescu – Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni a relatat cum copiii au devenit prieteni cu animalele în urma lecţiilor Eduxanima, susţinute pentru două generaţii de copii, iar numeroşi copii au şi adoptat animale de companie din adăposturi.
Andra Arsene, Manager organizaţia Eduxanima, dar şi prezentatorul evenimentului, acompaniată la pian de prof. Titi Radu, a transmis un mesaj prin recitarea poeziei „Suflet de maidanez”, a genialului poet Dan Rotaru, mesaj ce a sensibilizat şi emoţionat publicul.
Printre invitaţii din public s-au numărat personalităţi de elită ale judeţului Argeş, directori de instituţii, oameni de cultură, designeri, cadre didactice, tineri viitori artişti ai liceului de Arte Piteşti – oameni interesaţi în a întâlni empatia, compasiunea, binele şi binecuvântarea oferite de prezenţa animalelor în viaţă noastră.
„Mulţumim reprezentanţilor tuturor instituţiilor invitate, care ne-au fost alături, mulţumim tuturor oamenilor minunaţi din public, care au trăit, împreună cu noi, emoţiile frumoase şi înălţătoare transmise de cei de pe scenă. Mulţumim PETA Germania pentru parteneriatul exemplar şi onorant pe care îl avem de 7 ani şi ne bucurăm că aţi fost alături de noi, ca întotdeauna!” a încheiat Carmen Arsene, preşedinte al organizaţiei Eduxanima.


