Eleganţă, stil şi rafinament la Festivalul Culorile Toamnei 2023

Motiv de mândrie pentru judeţul Argeş în urma desfăşurării evenimentului Festivalul Internaţional Culorile Toamnei, care a avut loc la Piteşti Hotel Victoria, marţi 10 Octombrie 2023. Evenimentul a devenit unul tradiţional, în acest an fiind organizată a 27-a ediţie.

Vorbim despre un festival cu tradiţie avândul în fiecare an ca preşedinte al juriului pe renumitul designer Cătălin Botezatu, iar ca director artistic pe Valeria Coman, cea care a reuşit să dea viaţă şi culoare oraşului nostru organizând impecabil în fiecare an acest Festival.


Din cele 20 de colecţii prezente, anul acesta Marele Premiu al Festivalului a fost câştigat de designer-ul piteştean Cristina Iacomi, a cărei colecţie „My Tiffany” a fost aplaudată şi apreciată la scenă deschisă de cunoscutul designer, Cătălin Botezatu. Printre modelele care au defilat în cadrul acestui festival am remarcat modelul argeşean, Miruna Ioniţă care a obţinut premiul „Cel mai bun model”, distincţie semnată şi oferită de către Cătălin Botezatu. Miruna Ioniţă colaborează de foarte mult cu Ambra Design, îmbrăcând ţinutele designer-ului Cristina Iacomi la majoritatea evenimentelor la care a participat. Anul acesta a câştigat concursul „Princess of the World” din Bulgaria, într-o ţinută spectaculoasă Ambra Design.


De câţiva ani designer-ul Cristina Iacomi este alături de Miruna la fiecare eveniment şi îi crează ţinute speciale pentru tipul de eveniment la care participă. Cristina Iacomi este un designer renumit prezentându-şi colecţiile de-a-lungul timpului atât în ţară cât şi în străinătate în ţări precum Franţa, Italia, Statele Unite ale Americii etc. Premiul de la Piteşti, oferit de marele designer certifică încă o dată valoarea brandu-lui Ambra Design. Despre Miruna s-a tot scris, noi i-am urmărit evoluţia, fiind în atenţia presei argeşene încă din anul 2019, când a participat la cel mai mare Concurs de Talente din lume din America „World Championships of Performing Arts” Hollywood. Am remarcat-o ca fiind singura participantă la dans etnic folclor din România, la vârsta de 9 ani şi care a reuşit să aducă medalia de aur la această categorie. Miruna a evoluat sub ochii noştri reuşind să adune peste 350 de premii din diferite domenii artistice: canto, dans, modeling, iar acum este deja un model internaţional care prezintă colecţii pentru designeri renumiţi. Îi transmitem mult succes designer-ului Cristina Iacomi şi avem încredere că aceasta colaborare între designer-ul argeşean şi modelul Miruna Ioniţă va fi în continuare la fel de fructuoasă!
Şi nu uitaţi : „Rochia trebuie să urmeze forma corpului unei femei, nu corpul forma rochiei.” – Hubert de Givenchy

