Un argeșean de 70 de ani a SPART o casă de vacanță

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au identificat și reținut un bărbat.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 22 iulie – 07 octombrie a.c., un bărbat, de 70 de ani, din Rucăr, ar fi pătruns prin efracție într-o casă de vacanță, provocând distrugeri la o ușă și un geam, și sustrăgând două saltele și un televizor.

Valoarea prejudiciului a fost estimate la aproximativ 3.000 de lei.

În ziua de 16 octombrie a.c., în baza autorizării din partea instanței competente, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința persoanei în cauză, descoperind bunurile ce fac obiectul infracțiunii.

În aceeași zi, după administrarea probatoriului, bărbatul de 70 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de astăzi, 17 octombrie, față de cel în cauză a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Advertisement

Lasă un răspuns