ACUM! Accident MORTAL în Argeș! A MURIT un tânăr de 27 de ani

Tragedie în această după-amiază în comuna argeșeană Cetățeni. Un bărbat în vârstă de 27 de ani a murit.

Bărbat decedat, după ce s-ar fi răsturnat cu autoturismul în pădure

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-ar fi răsturnat cu autoturismul, pe un teren accidentat dintr-o pădure din localitatea Cetățeni.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr și grupa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, care, din primele verificări au stabilit că, un bărbat de 27 de ani, din Cetățeni, s-ar fi deplasat în pădure, proprietatea familiei sale, pentru a încarcă material lemnos în autoturismul personal, însă, pe un teren în pantă, s-ar fi răsturnat, fiind găsit în afara autoturismului, cu leziuni incompatibile cu viața.

În urma evaluării, efectuate de către cadrele medicale, bărbatul a fost declarat decedat.

Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

Advertisement

Lasă un răspuns