CRIMĂ ȘOCANTĂ! Și-a ucis viitorul soț și le-a spus polițiștilor că s-a sinucis!

Crimă bizară în Botoşani. O femeie şi-a ucis viitorul soţ şi a încercat să îşi ascundă fapta. Elena le-a spus poliţiştilor că bărbatul suferea de depresie şi că s-ar fi sinucis. Medicii legişti au ajuns însă la concluzia că omul nu îşi putea provoca singur rănile care i-au adus moartea, iar botoşăneanca a fost arestată pentru 30 de zile.

“În cauză au fost demarate cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Ulterior, după administrarea probatoriului și efectuarea autopsiei, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani, potrivit Monitorul de Botoşani.

Prima iubire şi ultima

Iubirea dintre Elena şi victima sa este una de durată. Femeia a susţinut că a fost prima ei iubire. Cu toate acestea, fiecare s-a căsătorit cu altcineva. Soţia bărbatului a murit în 2020, iar câteva luni mai târziu Elena s-a grăbit să îl consoleze, deşi era căsătorită. A urmat divorţul pentru ea, iar recent se interesase de ce acte are nevoie pentru a-şi uni destinul cu bărbatul iubit. Doar că în loc de nuntă, sătenii vor asista la o înmormântare.

Advertisement

Lasă un răspuns