Crimă în Argeș. Ucigașul le-a spus polițiștilor că nu a omorât pe cine trebuie!

Caz macabru în Argeş. Un bărbat de 39 de ani s-a certat cu vecinul său şi a apoi l-a ucis cu sânge rece, după ce aceştia au băut împreună până târziu în noapte. Apoi agresorul, plin de sânge şi cu cuţitul în mână, a vrut să intre peste o cumnată în casă. A fost ţinut de un frate, chemat de urgenţă de tânără, care a şi sunat la poliţie. În fața criminaliştilor, individul, care a terorizat un sat întreg, i-a spus fratelui său că, de fapt, pe el ar fi vrut să îl ucidă.
Crimă în Argeș. Ucigașul le-a spus polițiștilor că nu a omorât pe cine trebuie
De faţă cu poliţiştii, suspectul i-a spus fratelui că pe el ar fi vrut, de fapt, să-l omoare. Şi nu ar fi fost primul episod de violenţă faţă de familia sa.
Ionel Toma, fratele criminalului: Că nu-i dau bani. Să-i dau bani mereu, dar să nu muncească. Că eu am bani! El aşa a fost toată viaţa. A făcut şi puşcărie, a spart pe aici. Eu am fost plecat în Germania şi la sfârşitul lui februarie a trebuit să vin acasă că a intrat peste femeie şi peste fată cu toporul.
Şi oamenii din sat se temeau de el. Bărbatul de 39 de ani se află acum după gratii, arestat pentru omor, iar bătrânul ucis va fi înmormântat chiar de frații agersorului.

