Gigi Becali, accident rutier! S-a dus cu bolidul de lux pe câmp

Gigi Becali a încercat să evite un alt autoturism care venea pe contrasens și a tras puternic de volan. În urma manevrei, a pierdut controlul autoturismului și a ieșit în afara părții carosabile.

„Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depășire, iar cel pe care l-am depășit s-a băgat și el în depășire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan și am intrat în șanț.

Când intri într-o depășire și cel pe care-l depășești intră și el în depășire, se numește unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în șanț.

Mașina? Doar roțile (n.r – sunt avariate). Le-am spus polițiștilor să ia imaginile de pe camerele video. El nici nu a oprit. Nemernic! Să-l vadă pe camere și să-l cheme. Nici nu mă interesează. Eu l-am evitat, am făcut un bine și cu asta basta”, a precizat Becali pentru GSP.ro.

Mașina lui Gigi Becali are un motor V12 de 6,8 litri și 591 de cai putere. Bolidul prinde o viteză maximă de 250 de kilometri pe oră.

Advertisement

Lasă un răspuns